Consulat
Honoraire
de Roumanie

Română

Consulatul Onorific al României în Elveția francofonă






Consulatul Onorific al României la Geneva susține inițiativa RePatriot "Investim în Romania":

RePatriot organizează în perioada 4-8 octombrie 2017 a doua ediție a Summit-ului de business INVESTIM ÎN ROMÂNIA, un eveniment dedicat colaborării oamenilor de afaceri români din țară cu oameni de afaceri din diasporă pentru lansarea de noi idei, parteneriate și soluții pentru dezvoltarea și întărirea României. Domeniile principale ale acestei ediții sunt: high-tech, turism și servicii, agribusiness, infrastructură și real-estate. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.repatriot.ro

Vă puteți deja înscrie pe site-ul RePatriot: http://repatriot.ro/vreau-sa-particip-la-summit-repatriot-2017/



____________________________________________________________________________________


Consulatul Onorific al României din Geneva are jurisdicție asupra circumscripţiei cuprinse pe teritoriul cantoanelor Geneva, Vaud, Jura, Neuchâtel, Fribourg și Valais. 

Misiunea Consulatului Onorific este dezvoltarea relațiilor politice, economice și culturale cu România și de protecție a intereselor românești în circumscripția sa. 

Activitățile Consulatului Onorific al României sunt supuse dreptului public internațional, reglementat de Convenția de la Viena privind relațiile consulare din 1963. 


IMPORTANT: Consulatul Onorific nu este abilitat să emită documente administrative oficiale (pașapoarte, vize, si alte documente de stare civilă, etc.). 

Pentru orice act administrativ și de cancelarie, sunteți rugați să contactați Secția Consulară a Ambasadei României din Berna, Brunnadernstrasse 20, 3006 Berna, la numerele de telefon aparținând Ministerului Afacerilor Externe apelabile 24/7:
  • +41 31 351 05 46,
  • +41 31 351 05 47,
  • +41 31 351 36 39.

Toate cele trei numere de telefon afişate sunt preluate de către operatorii Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din străinătate, care activează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Call Center-ul poate fi apelat 24 de ore / 7 zile, la numerele de telefon aparținând misiunii diplomatice/oficiului consular al României din zona de rezidență a fiecărui cetățean român.

Informaţiile privind toate serviciile consulare sunt redate prin intermediul unui robot telefonic care permite cetățeanului român să își aleagă tema de interes. În cazul în care cetățeanul român dorește informații suplimentare, poate intra în contact cu un operator al Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate. Cererile vor fi soluționate în cel mai scurt timp posibil.

Totodată, este pusă la dispoziție o linie telefonică de urgență, prin intermediul căreia pot fi anunțate situațiile cu caracter deosebit, acestea, de la caz la caz, fiind redirecționate către consulul din cadrul misiunii diplomatice/oficiului consular competent(e) din zona geografică aferentă. Aceste cazuri sunt tratate cu maximă seriozitate atât de către personalul misiunii diplomatice/oficiului consular(e) cât și de către operatorii Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate

Pentru oferirea unor servicii de natură consulară complete, cetățenii români pot transmite solicitările fie prin intermediul paginii de internet a centrului de suport www.econsulat.ro/, fie direct către adresa de e-mail a centrului : contact@informatiiconsulare.ro. În cazul solicitărilor transmise prin e-mail la adresa, contact@informatiiconsulare.ro, este necesar ca fiecare persoană să menționeze țara și orașul de rezidență, pentru a primi informațiile consulare în funcție de specificul zonei geografice. Toate cererile înregistrate vor fi soluționate în timp util.

În cazul solicitărilor create prin Portal este necesar sa vă creați un cont și apoi să accesați link-ul Solicitările mele unde veți completa solicitarea dumneavoastră. Tot în Portal , în contul respectiv, veți putea urmări starea solicitării si răspunsul primit.

Recomandăm să fie consultat și Website-ul Ministerului Afacerilor Externe al României, www.mae.ro, în cadrul căruia, cetățenii români pot obține numeroase informații de interes, pentru fiecare zonă geografic.

Pentru programări, vă recomandăm să transmiteţi solicitările dumneavoastră numai la adresa: berna.programari@mae.ro.

Telefonul de urgență al Secției consulare: +41 76 387 50 05 poate fi apelat de către cetățenii români aflați în situații deosebite și cu caracter urgent (accidente, decese etc.).



____________________________________________________________________________________


1 Decembrie este Ziua națională a României. O zi importantă pentru toți românii din România și din străinătate. 1 decembrie comemorează adunarea delegaților comitatelor românești care a avut loc acum 98 de ani la Alba Iulia, când a fost declarată Unirea Transilvaniei cu România. La mulți ani tuturor românilor din Elveția!

http://www.romania-insider.com/special-events-organized-romania-national-day/

____________________________________________________________________________________


Ridicarea restricțiilor privind accesul cetățenilor români (și bulgari) pe piaţa muncii din Confederația Elvețiană

13.04.2016

Consulatul onorific al României la Geneva salută ridicarea restricțiilor privind accesul  cetățenilor români (și bulgari) pe piața muncii din Confederația Elvețiană începând cu data de 1 iunie 2016.

Conform Acordului dintre Confederația Elvețiană şi Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor, extins la România şi Bulgaria la 1 iunie 2009, accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii elveţiene se face în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani (2 ani + 3 ani + 2 ani, din 2009 până la 31 mai 2016). Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii se încheie în data de 31 mai 2016. În cazul în care fluxul de lucrători români şi bulgari va depăşi cu 10% media ultimilor trei ani, la data de 1 iunie 2017 sau pentru ultima dată, la data de 1 iunie 2018, guvernul elvețian va putea activa o clauză de salvgardare valabilă până la 31 mai 2019.

Pentru mai multe informații, vizitați pagina următoare: http://www.ejpd.admin.ch/ejpd/fr/home/aktuell/news/2016/2016-04-130.html



IMPORTANT - ALEGERI 2016

01.04.2016

La 1 aprilie 2016 au început înscrierile în Registrul electoral, atât pentru persoanele care doresc să își exprime votul prin corespondență cât și pentru persoanele care doresc să voteze la secțiile de votare.

Formularul de înscriere în Registrul electoral poate fi descărcat de pe: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_pdf/model_cerere_de-inscriere-in-registrul-electoral.pdf

La secţiunea „Alegeri parlamentare 2016 – Votul în străinătate”, care poate fi accesată la adresa: http://www.mae.ro/node/35931, se pot obţine informaţii importante referitoare la cadrul legislativ privind votul în străinătate, inclusiv votul prin corespondenţă, ca parte a campaniei de informare derulată de  Ministerul Afacerilor Externe în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă.

Poate vota prin corespondență orice cetățean român cu drept de vot care are domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate și care se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență.

Înscrierea în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă se face pe baza unei cereri scrise, datate şi semnate,  care se depune personal sau se transmite, prin poștă, la Ambasada României în Elveția sau la Misiunea Permanentă a României de la Geneva. Cererea va fi însoţită de: copia paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate şi o copie a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile elvețiene (cartea de identitate elvețiană care menționează rezidența actuală reală, permisul de şedere L, B sau C, în cazul cetăţenilor români cu reşedinţa în Elveția).

Înregistrarea cererilor şi a actelor alegătorilor în Registrul electoral se face până la expirarea a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale. Perioada electorală este intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoștință publică a zilei alegerilor și se încheie odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a rezultatului scrutinului. După 5 (cinci) zile de la expirarea termenului de înscriere în registrul electoral, introducând datele personale, se poate verifica online, la adresa www.registrulelectoral.ro, dacă aţi fost înregistrat.

Cererile urmează proceduri diferite în funcţie de opţiunea înscrisă: corespondenţă sau vot la secţii.

Rugăm să consultaţi periodic pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe care va fi actualizată permanent, pe măsură ce vor fi disponibile noi informaţii.

Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României în Elveţia şi în Principatul Liechtenstein recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp asupra procedurii de vot, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot în străinătate în cele mai bune condiţii.

Ghidul alegătorului român din străinătate poate fi accesat pe: http://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2016/02/Ghidul-alegatorului-roman-din-strainatate.pdf